F A C U L T A T E A M E A

Please download to get full document.

View again

of 60
14 views
PDF
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Document Description
F A C U L T A T E A M E A IORDACHE MIRCEA CUVÂNT ÎNAINTE Petele de lumină şi culoare aşezate pe mintea şi sufletul meu, în anii aceia frumoşi ai studenţiei, îmi stimulează cuantele bioenergetice, ca acum
Document Share
Document Transcript
F A C U L T A T E A M E A IORDACHE MIRCEA CUVÂNT ÎNAINTE Petele de lumină şi culoare aşezate pe mintea şi sufletul meu, în anii aceia frumoşi ai studenţiei, îmi stimulează cuantele bioenergetice, ca acum la aproape şapte decenii de viaţă să le restaurez şi să le expun pe câmpul alb al unor pagini. Deşi luminile au început să fileze, iar culorile au pălit, sper că vor reuşi să ne facă a ne regăsi pe noi înşine, să ne bucurăm şi să lăcrimăm pentru ce-am fost şi ce suntem. Aş vrea să fie iar, acum, 1 Trăirile de-atunci! Eu v-adresez cuvinte dulci. Am multe să vă spun. Poate că vreau să comunic celor care mai doresc să mă vadă, că sunt încă viu, că mai am amintiri şi sentimente. Poate voi să determin personajele acestor amintiri să dorească a mă revedea. Portretul meu a suferit multe oxidări, dar sufletul mi-e inoxidabil. Ce să fac eu de acum fără amintiri, fără comunicare cu cei dragi şi cu mine însumi? Aş fi diagnosticat cu sindromul depresiv al singurătăţii, echivalent cu moartea sufletului şi asta nu accept căci ar fi cam devreme. De-aş putea Aş transforma culorile În oameni Şi aş picta cu ele : Bunătate, Fericire, Iubire, Creaţie, Tandreţe, Toate atributele binelui. Le-aş preface în curcubeu, Pod de salvare peste Ploile acide ale timpului. Am pictat pe acest tablou al amintirilor despre facultate, cu inima, esenţele observărilor mele despre profesori, colegi de grupă şi de la celelalte grupe, relaţiile colegiale şi relaţiile profesori-studenţi, activităţi şi relaşuri. Am apelat la-nţelepciune Şi-am observat ca evident: Nimic nu e mai dulce-n lume Ca viaţa dulce de student. Cer iertare celor care nu se regăsesc în imaginile mele şi celor cărora le-am prezentat imagini deformate sau prea succinte. Eu am prezentat din unghiul meu de vedere. Poate că din alte unghiuri imaginile ar apărea mai luminoase, mai frumoase, poate invers. Şi eu am avut lumini şi umbre şi aş fi dorit să le aflu din alte surse. Dacă e vorba să-mi fac un autoportret aş spune că sunt: nici prea mare, ci cam mic; nici prea bun, dar nici prea rău; nu deştept, dar nici prea prost; nici urât, ci frumuşel, dar sunt cam bătrân şi chel. Aşa că am început cu autocritica şi rog să nu fiu privit cu grimase, pentru mici înţepături asupra ţinutelor comportamentale. INTRODUCERE Nu prea îndrăzneam să calc pe treptele unei facultăţi întrucât consideram că e vorba de ceva divin la care nu am acces. După terminarea armatei am avut o perioadă de suspans, de două luni, înainte de a mă reîncadra în serviciul sanitar. Din armată m-am liberat pe 11 nov şi eram în aşteptarea primirii unui post în oraşul 2 Buzău. Am început să mă pregătesc pentru facultatea de medicină, la Anatomie, Chimie şi Bazele Darvinismului. M-am reîncadrat în serviciu pe , ca suplinitor, pe post de soră medicală la Şcoala Profesională de Fete. Era o şcoală cu fete între ani şi eu aveam 22 ani. Nu prea era compatibilitate, dar eu nu vedeam decât partea foarte serioasă a activităţii. Jinduiam în oarecare măsură după o frumuseţe de fată, dar nu concepeam abdicarea de la principiile funcţiei pe care o aveam. Eram şi prea timid pentru a aborda o fată, considerându-mă sub aspiraţiile unei Ileana Cosânzeana, care nu avea cum să vadă în mine un Făt Frumos, cel mult să vadă partea încornorată a unui soţ care are o situaţie socială acceptabilă. Şi aşa am avut unele probleme, căci o domnişoară bătrână, profesoară la acea şcoală, a început să facă valuri pe la Comitetul Municipal UTC, pentru incompatibilitatea mea la şcoala de fete. A dat, întâmplător, peste o colegă a mea de la liceul seral (în acea perioadă îmi definitivam diferenţele de liceu la Liceul Haşdeu din Buzău), cu care eram la mare consideraţie reciprocă, chiar un pic amici. Fata era frumuşică dar avea picioarele butucănoase, de speriat şi nu mă atrăgea decât ca bonomie. Fata i-a spus acelei profesoare să-şi caute de treabă că ea mă cunoaşte bine şi nu sunt deloc periculos pentru educaţia fetelor. Urmând cursurile serale în clasa terminală de liceu şi sub impresiile plăcute pe care mi le-au dat imaginile unui film cu Iurie Darie, în care actorul juca rolul unui inginer proiectant de roboti şi avea un robot ce ştia să spună: Mă cheamă Mitică, pălăria şi paltonul dumneavoastră!, cât şi datorită unei lozinci: La porţile oraşului stă scris: Iubeşti, intră, nu... porţile sunt zăvorâte!, m-a cam prins flama reorientării profesionale către domeniul ingineresc. Căutam să mă autojustific în legătură cu medicina, că e mai mult de tocit şi ajungi la ţară să faci multe alte lucruri care nu cadrează cu profesiunea (Agitaţie pe agricultura socialistă, crucea roşie, educaţie sanitară şi culturală, evidenţa meseriaşilor şi aplicarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare. Chiar dacă unele meserii ca: zidar, zugrav şi altele se derulau ambulatoriu, important era să li se ia banii ). De fapt cred că a fost o amăgire căci vedeam prea sus para medicinei şi nu puteam ajunge la ea, iar ea nu era mălăiaţă şi nu se lăsa căzută în gura lui nătăfleaţă. După terminarea diferenţelor de liceu, mă simţeam prea obosit şi nepregătit pentru a merge la facultate, aşa că am preferat să amân cu un an. Pentru a face faţă unui examen de admitere, trebuia să fac pregătire şi să mă ţin de ea. Mă prinsese o lene şi o lipsă de speranţă că voi putea reuşi la facultate, încât am avut momente de mare cumpănă, dacă să merg sau să nu merg. Aveam unele coşmaruri privitor la nereuşită şi a fost vorba de fracţiuni de secundă în decizia de a fi sau a nu fi. Am luat consultaţii la Matematică, cu domnul Capşa, un domn înalt şi şarmant, iar la Fizică, cu domnul Ciocaneli, domn bine aşezat şi foarte ordonat în expunerea materiei. Mi-a plăcut foarte mult sistemul de predare al domnului Capşa, cu modele de probleme şi exerciţii, tehnici de substituţii şi sinteze excepţionale. Cei patru copii ai domnului Capşa erau foarte înalţi şi aveau unele malformaţii congenitale, spre exemplu câte 6 degete la picioare, ca şi tatăl lor. Era plăcut în timpul consultaţiilor că aplicaţiile ne intrau ca nişte tablete în noi. Mai avea şi o muzică bună la patefon, în vogă la vremea aceea, cu Enrico Masias şi Domenico Modugnio. În vara anului 1963, până la examen, am avut mai mult spor la pregătire şi am prins curaj că voi avea succes. În curte la familia Goldstein, gazda mea, la foişorul care adăpostea fântâna, îmi petreceam multe ore citind, conspectând şi rezolvând exerciţii de analiză matematică. Eram întrerupt adeseori de hârjoneala celor trei ucenice croitorese, instruite de coana Rozica. Într-o zi a venit în curte o ţigancă ghicitoare în cărţi şi n-am scăpat de ea până nu am tocmit-o să-mi ghicească. Mi-a prezis că voi pleca la un drum lung şi voi avea succes. Nu ştiu dacă ţiganca a intuit preocupările mele şi a formulat prezicerea ei sau a spus aşa la plezneală. Am pornit cu trenul spre Iaşi, în necunoscut, încărcat de griji şi emoţii. La Iaşi am trecut pe la Corpul B al Institutului Politehnic, pentru înscriere la Facultatea de Mecanică, dar din necunoaştere şi emoţii am nimerit la secretariatul Facultăţii de 3 Hidrotehnică. Am fost primit cu braţele deschise şi înscris imediat. Când să ies afară din clădire, pe scări întâlnesc pe Lolescu (băiatul căpitanului de securitate Lolescu, care avea responsabilităţi în zona satului nostru şi pe care-l cunoşteam de la tăticu, căci uneori era în atenţia securităţii ca fost deţinut în lagărele sovietice ). L-am întrebat ce face acolo şi mi-a spus că are de dat unele restanţe din anul I al Facultăţii de Mecanică. Am fost plăcut surprins că şi eu intenţionam să merg la aceeaşi facultate şi i-am spus unde am mers de m-am înscris. Lolescu mi-a spus că acolo unde m-am înscris eu este Hidrotehnica şi că Mecanica este alături. M-am speriat şi am mers de am retras dosarul şi l-am introdus la Mecanică. Am avut reproşuri din ambele părţi: la prima că de ce am plecat şi la cealaltă că de ce am venit. Motivaţia reproşurilor stătea în aceea că la Hidrotehnică nu aveau concurenţi iar la Mecanică erau prea mulţi. M-am instalat la căminul 1 Mai şi am început o tocilă, cum n-am mai făcut până atunci. Nu mai ştiam de masă şi somn, ci de notiţele mele, luate cu mare sârg de la Capşa şi Ciocaneli. Prima probă a fost la Matematică scris. Am fost introduşi într-un amfiteatru mare, în corpul B şi în aşteptarea primirii subiectelor am făcut cunoştinţă cu cei din preajma mea. În stânga mea se afla candidatul Iancu, dotat cu o sinteză cuprinzând formule şi sisteme de calcul. I-am propus să colaborăm, că şi eu am bune cunoştinţe şi poate vom fi de folos unul altuia. Colegul mi-a răspuns că nu se prinde, căci e concurenţă şi nu are chef să-şi împartă şansele cu altcineva. Am tăcut mâlc şi mi-am luat gândul de la alt sprijin decât de la mine. Pe o bancă mai sus, în spatele meu se afla candidatul Iuteş. El mi-a propus întrajutorarea. În timpul lucrării scrise, Iuteş a apelat să mă dau mai la o parte, să vadă cum am rezolvat exerciţiile şi problemele, ceea ce am şi făcut, dar el a fost mai reţinut în a-mi oferi vizibilitate spre lucrarea lui. Dumnezeu a dat dreptatea de partea mea şi am obţinut medie de intrare mai mare decât cei doi candidaţi despre care am pomenit mai sus, Iancu situându-se la limita minimă de admitere. La proba scrisă de Fizică, m-am descurcat, dar cred că am fost notat ceva mai slab. Examinarea orală la Analiza Matematică, am avut mari emoţii căci majoritatea celor care ieşeau din examen spuneau că au primit note de 3,00 şi 4,00. Am intrat şi eu, am tras biletul şi m-am aşezat în bancă. Am rezolvat uşor majoritatea subiectelor, dar la un subiect care cerea aducerea la forma logaritmabilă a unei funcţii trigonometrice, nu-mi ieşea cu toate artificiile pe care le foloseam. Am ieşit la tablă şi când am ajuns la exerciţiul în cauză, am avut tupeul să spun că enunţul acelui exerciţiu este greşit. Profesorii m-au privit cu atenţie, au discutat ceva între ei şi mi-au dat, pe loc, alt exerciţiu pe care l-am rezolvat cu succes. Am primit nota 9,00 şi nu mai puteam de bucurie că am rupt vraja notelor slabe date de acea comisie şi eram la un pas de a fi admis la facultate. Probele orale la Geometrie şi la Fizică au decurs mai uşor, probabil şi din cauza notelor frumoase pe care le aveam pe fişa de admitere, dar şi dezinvolturii cu care abordam subiectele. O mică problemă am avut la Fizică. Intrând in bancă, cu biletul extras, am început să zâmbesc. La tablă se afla un coleg, care se cam încurca. Nu am reuşit să termin de schiţat răspunsurile, că aud vocea profesoarei: Ia să te văd pe mata, cel care râdeai de cel de naintea dumitale! M-am scuzat că nu am râs de acela, ci de bucurie că ştiam să răspund la subiecte. Nu ştiu cât m-a crezut, dar m-a frecat zdravăn. Cum necum, m-am descurcat binişor din moment ce am primit nota 8,00. Rezultatul final a fost admiterea cu media 7,33, ceea ce îmi oferea şi bursă de studii, bursă care se acorda de la media 7,00 în sus. După o scurtă vacanţă, în care toată lumea mă privea cu alţi ochi şi eu aveam alte priorităţi ca până atunci, am revenit cu emoţii şi speranţe, pentru o viaţă de student. Parcă mă văd la cursurile lui nea Oprică, la nea Matei, Farcaş, Ailincăi, madam Bercovici şi la asistenţii lor, dar şi în dormitorul mare de pe strada Cloşca. Toate acele amintiri îmi sunt tare plăcute căci sunt legate de anii mei frumoşi şi de aspiraţiile mele. 4 CAPITOLUL I. PROFESORII Despre profesori am amintiri mai mult sau mai puţin ample, după cum s-au făcut prezenţi în viaţa noastră: * Domnul Arsenie Oprea, profesor de Analiză Matematică, un om cam la 55 ani, şaten, cu tendinţă de chelie. Explica bine şi era tare pretenţios la examene. Cu mâna dreaptă scria la tablă, iar stânga o ţinea în buzunarul de la pantaloni. Deşi îi cam trăgea cu paharul, noi studenţii îi purtam multă consideraţie. Primul examen din viaţa mea de student l-am avut cu nea Oprică. Am pornit de la internatul de pe Cloşca, cu inima strânsă, cu morcov mare, dar bravam în învingători. Pe drumul de la cămin până la corpul A, unde urma supliciul examenului, am mers în grup toţi cei care locuiam la cămin. Prin dreptul Bibliotecii Mihail Eminescu, a apărut în faţa noastră o doamnă şi la iniţiativa lui Pufu Ion (Jimi ) am început să mergem pe urmele doamnei respective, în pas indian, în zig zag, ca la fesival. Doamna nu a observat nimic, deşi am mers aşa cam 500 m. Dumnezeu i-a pedepsit mai tare pe iniţiatori: Pufu şi Agapie. Amândoi au picat la examenul cu nea Oprică şi să vezi oftaturi, mai ales la Jimi, toată după amiaza şi noaptea. Nota mea a fost 6,00, acceptabilă comparativ cu majoritatea colegilor; * Domnul Toma Farcaş, profesor de Tehnologia Materialelor, om cam la 60 de ani, cu capul alb, rotund. Preda pe înţelesul nostru şi obţineam notiţe foarte bune. Colegul Nicu Vlăsceanu nu prea avea răbdare să ia notiţe şi pentru examen a apelat la mine, să tocim împreună. Ne-am băgat la subsolul căminului 30 Decembrie şi luam fiecare curs, îl dezbăteam până la memorare. Am fost defavorizat, căci nu m- am putut desfăşura în ritmul meu şi câteva cursuri nu le-am pregătit. Nicu a fost norocos că nu i-a picat subiecte din cursurile neînvăţate şi a luat nota 9,00, dar eu am fost ghinionist şi am luat doar 5,00; * Domnul Gheorghe Ailincăi, profesor de Studiul Materialelor, om cam la 45 ani, foarte serios şi pretenţios la examene. Nu am ce spune mai deosebit despre dumnealui, dar mi-a rămas ca o imagine plăcută. Asistentul pe care-l avea la laborator, Zamfir, era şi el serios şi bonom. La analizele microscopice pe care le făceam mi-au plăcut descrierile probelor metalografice. La colocviul de laborator am avut mare noroc să recunosc şi să descriu bine proba pe care am primit-o şi asistentul a fost generos, dându-mi nota maximă; * Domnul Alexandru Matei, profesor de Desen Tehnic şi Geometrie Descriptivă, era un om pe la 60 ani, foarte serios şi cu expuneri bune. Când examina studenţii, în afară de ce observa pe tablă, vorbele studenţilor erau citite de pe buze. Unii colegi se întorceau mai cu spatele la profesor şi nu erau prea bine observaţi de profesor şi pentru a nu dovedi că nu i-a auzit, profesorul le dădea note mai mari. Erau grele exerciţiile la Geometrie Descriptivă, cu situaţii deosebite de intersecţii, greu de descifrat. Am avut şi eu o asemenea situaţie şi am aplicat schema vorbirii mai într-o parte, pentru a-l încurca pe profesor în a-mi citi pe buze unele răspunsuri şovăielnice. Asistentul lui nea Matei era Leonard Cuţu. El l-a înlocuit pe profesor în mare măsură la orele de predare, cu întregul an de studiu şi era foarte meticulos la seminarii; * Doamna Malca Bercovici, profesoară de Geometrie Analitică, femeie cam la 50 ani, suferindă de reumatism. Făcea expuneri foarte bune şi era foarte 5 pretenţioasă la examene. Când mi-a venit rândul să fiu examinat, s-a băgat în faţă Spârleanu, un oltean foarte ambiţios. El dorea să fie ascultat mai devreme având un anumit motiv. Profesoara, având şi o criză reumatismală, s-a cam inervat şi totuşi l-a ascultat. Spârleanu nu s-a descurcat la tablă şi a insistat să i se mai dea un bilet. În timp ce el a fost trecut în bancă să rezolve al doilea subiect, am fost scos la tablă eu, în atmosfera aceea tensionată. Pe deasupra am mai aflat că la lucrarea scrisă primisem nota 4,00, dar am fost pe subiect la oral şi am primit nota maximă şi deci media scris-oral 7,00. Am dezavuat atitudinea lui Spârleanu şi de fapt nici nu ştiu dacă a reuşit să treacă examenul acela; * Domnul Dumitru Mangeron, Profesor de Mecanică şi Matematici Speciale, om de o statură potrivită, cam la vârsta de 60 ani, cu o figură distinsă, de savant, ceea ce şi era. Făcuse studii la Paris şi era doctor honoris causa al Universităţii Sorbona. A avut mari contribuţii în Aeronautica Spaţială Sovietică. A generalizat ecuaţiile lui Lagrange. Cu această descoperire se lăuda adeseori în faţa studenţilor. Prima întâlnire la cursuri cu domnul Mangeron a fost pompoasă, cu aplauzele noastre şi cu trecerea profesorului printre bănci, cu strângeri de mâini. A luat-o de la un capăt şi a închis circuitul în acelaşi loc. Un coleg a întins mâna a doua oară, mutându-se în altă bancă, iar domnul Mangeron i-a spus: Dragul meu, mai dăm o dată, dacă aşa vrei!, ceea ce a stârnit un murmur de admiraţie pentru spiritul de observaţie al dumnealui. Despre domnul Mangeron am o înaltă apreciere privind realizările ştiinţifice, dar nu prea-i înţelegeam predarea. La predare era debordant şi se cam abătea de la subiect, ducând expunerea spre temele lui preferate: giroscopul, teorema Mangeron (ecuaţia generalizată, dedusă din ecuaţiile lui Lagrange), meritele dumnealui în dezvoltarea teoriei spaţiale şi alte divagaţii. Bineînţeles că la el nu se prea puteau lua notiţe şi nici cursuri litografiate după care să învăţăm, nu erau. Subiectele de examinare erau ticluite din memorie, fără nici-o legătură cu expunerile de la cursuri. Era preţuit de noi pentru modestia care-l caracteriza. Recunoştea figurile studenţilor lui, sau poate citea în ochii trecătorilor că-l cunosc pe dumnealui şi avea obiceiul să salute primul la întâlnirile ocazionale. Avea pasul mereu grăbit, sprinten, deşi avea peste 60 ani. Se spunea că nu prea era agreat de regimul comunist. Auzisem că a fost racolat de Gărzile de Fier, ca acestea să-şi ridice credibilitatea cu oameni de ştiinţă. La cursuri venea mai totdeauna cu oarecare întârziere sau chiar nu venea. Când venea avea o dezinvoltură în expuneri, dar aşa cum am mai spus, totdeauna pe lângă tema propusă. Într-o zi intră în amfiteatru, scrie pe tablă o ecuaţie şi întreabă dacă ştim ce reprezintă. A răspuns un coleg că este ecuaţia cercului. Domnul Mangeron l-a lăudat pe student şi a început să ne povestească, cu un ton nazal, despre o întâmplare autentică la Facultatea de Agronomie: Dragii mei, dragii mei, am mers la Agronomie şi le-am pus pe tablă ecuaţia asta (şi a scris pe tablă ecuaţia unei integrale). I-am întrebat ce reprezintă şi nu au ştiut şi atunci eu le-am spus că este o sfântă integrală şi nu coada vacii. Desigur că studenţii s-au amuzat şi au râs, dar râsul mai era şi pentru a-i face plăcere profesorului. Colegul Drenea Pompiliu l-a abordat pe nea Mitică după un curs, explicându-i despre invenţia lui şi rugând să fie ajutat pentru a-i realiza un calcul matematic. Nea Mitică l-a ascultat şi apoi i-a zis: Dragul meu, dragul meu, mai învaţă puţină aritmetică şi pe urmă stăm de vorbă! La examenele ţinute cu noi se luau note după aprecierile asistentei Elena Giurcă, o doamnă tânără şi cu mină relaxantă, care mai făcea cât de cât ceva mecanică şi matematici speciale cu noi. La examenul de Matematici Speciale, am primit pe bilet nişte ecuaţii, care mi s-au părut a fi de gradul I. Nu văzusem exponenţii, căci erau mascaţi de o linie imprimată pe coala biletului. Am prezentat ecuaţiile unei drepte şi profesorul a zis: Foarte bine, dragul meu, foarte bine!, dar după câteva clipe îmi spune că nu am ţinut cont de exponenţi. Am explicat că nu i- am observat, a zis că nu-i nimic, dar nu mi-a dat mai mult de 7,00. De fapt eram un produs al mediocrităţii predării dumnealui; 6 * Domnul Octav Munteanu (moş King), profesor de Teoria Mecanismelor, un om la 60 ani, cu o statură de urs, cu o faţă mongoloidă, întunecată. Era punctual la cursuri, dar acoperea cu spatele lui aproape întreaga vizibilitate la tablă şi pe deasupra, ceea ce scria cu dreapta, ştergea repede cu stânga. Examenul la Teoria Mecanismelor l-am susţinut în Cabinetul de Specialitate, care avea o sală pentru studenţi şi un cabinet al profesorului. Moş King era un împătimit al cafelei şi făcea naveta între birou şi sala de examinare Scotea câte un student la tablă, cerea să fie expuse răspunsurile pe tablă şi din când în când venea să vadă ce s-a răspuns. Am pătimit şi eu la tablă cu Proiectarea Camelor. M-am descurcat cam greu, căci nu aveam suficient de bine structurată această disciplină, urmare şi a stilului deficitar de predare, având multe cuvinte lipsă în notiţe. Un coleg de la altă clasă, Giura, a insistat să i se mărească nota spunând că merită
Search Related
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks